Lucescu

 


De ce Lucescu? Pentru că e un personaj spumos, deopotrivă frumos și nebun. Atât de nebun încât nu o dată a ieșit, fără gărzi de corp, să discute cu mulțimile pornite să-l linșeze. Și de fiecare dată, la Hunedoara, Pitești, Brescia sau Milano, a sfârșit prin a fi aclamat sau chiar purtat pe brațe. Atât de nebun încât a fost singurul care a crezut că e posibil să câștige o grupă cu Italia, Suedia și Cehoslovacia. Și a câștigat-o! Atât de nebun, încât a continuat să joace în echipa Corvinului, pe la Brad și Orăștie, pentru ca de sub duș – acolo unde erau dușuri și, pe deasupra, mai curgea și apă caldă – să se arunce direct la volan și să plonjeze pe Dealul Negru pentru a ajunge la convocarea lotului național. Atât de nebun încât a ajuns la un club-monument al Europei, ceea ce până la el mai reușise doar Piști Covaci, creatorul marelui Ajax…


Acesta este începutul primul capitol din „Lucescu”, o frumoasă biografie a unuia dintre cei mai mari antrenori pe care i-a dat România, a unui fotbalist care a jucat 70 de meciuri în tricoul naționalei, a unui bărbat gata să-și înfrunte constant destinul, în încercarea de a câștiga mereu. Au fost și înfrângeri, din ele a învățat probabil mai mult decât din victorii, au fost momente grele (accidente sau probleme de sănătate), au existat și răni în suflet care s-au închis abia după ani și ani, dar nimic nu l-a făcut să dea înapoi, nimeni nu a reușit să-i pună frână.


Maestrul Ioan Chirilă reușește să descrie într-un ritm alert și tensionat întreaga carieră a acestei legende fotbalistice, începând cu primele meciuri în divizia B, continuând cu trofeele câștigate jucând, dar și antrenând  Dinamo, cu experiența nemaipomenită de a antrena echipa națională și Corvinul în același timp, reușind să-și păstreze și statutul de fotbalist (vă vine să credeți că mai juca încă pentru hunedoreni la începutul campaniei pentru calificarea la Europeanul din Franța?), și terminând cu experiențele trăite în Italia, la cârma unor echipe ca Inter Milano sau Brescia. 


Expunându-și poveștile sub formă de jurnal, autorul captează mult mai repede atenția cititorului, ba chiar îl invită să se bucure, să sufere, să plângă și să râdă alături de el, deoarece cartea are o inimă proprie, iar la fiecare bătaie, valuri de emoții se răsfrâng asupra celui care citește. Este imposibil să nu empatizezi cu personajul principal, trăirile sale tumultoase, dedicarea de care dă dovadă atunci când pregătește o echipă, o campanie, un meci, pasiunea sa nestăvilită pentru acest sport care i-a dat totul,  toate acestea te cuceresc și-ți schițează o nouă imagine a antrenorului lui Șahtior, pe care mulți jurnaliști incapabili îl ironizează în diferite articole.


Veți descoperi aici episoade incredibile din viața lui Mircea Lucescu, veți vedea că el nu a rămas dator nici o secundă sportului care l-a lansat, dimpotrivă, a făcut tot posibilul să-și îmbunătățească stilul, să devină tot mai  bun, să câștige mereu sau să piardă cu demnitate. Mă bucur din suflet că am avut ocazia să lecturez această carte și, recunosc, nu doar subiectul m-a încântat, ci și stilul frumos și atractiv pe care Ioan Chirilă l-a folosit pentru a-și atrage cititorii. Poate relatarea unor episoade va părea prea subiectivă pe alocuri și greu de crezut, dar miezul pe care-l ascund acestea este adevărat și merită descoperit; deși nu este expusă și povestea sa de la Șahtior Donețk (asta va trebui să aflați voi înșivă de ce), cartea prezintă o mulțime de alte istorioare ce vă vor arăta atât momentele de glorie ale lui Lucescu, cât și pe cele de cumpănă sau durere. Am avut multe de învățat din această cărticică (are aproape 200 pagini) și mă declar fascinată de filosofia acestui mare antrenor, ale cărui performanțe vor fi cu greu egalate.


Piavatti spunea că Drama mare e că noi, fotbaliștii, murim de două ori. Pentru prima oară, în picioare. Ei bine, trecerea lui Lucescu din teren pe bancă s-a făcut aproape pe nesimțite, deoarece în ultimii săi ani de carieră, el a jucat și a antrenat în același timp. Să ai curajul de a-ți depăși limitele și a nu te da bătut, de a-ți asculta propriul trup și suflet, nu gura lumii, iată cea mai importantă lecție pe care Mister ar putea să o predea elevilor săi. Mult succes, Luce! Fă-ne mândri și în seara asta!

Anunțuri

Ieduți, să trecem la treabă!

 
Săptămâna trecută, familia Alter-Edu s-a mărit cu încă 18 ieduți zglobii și gata de lucru! Aceasta a fost cea de-a 3-a rundă de recrutări, în decursul a mai puțin de 2 ani! Cine ar fi crezut că familia Alter-Edu va număra atâția membri într-un timp atât de scurt?! Într-adevăr, de-a lungul timpului, unii și-au reevaluat prioritățile, preferând să se concentreze pe alte domenii și să devină membri pasivi, dar cel mai important este că majoritatea recruților au rămas alături de noi, continuând să se implice indiferent de orașul în care s-au aflat. 
 
Țin minte prima recrutare: o zi întreagă petrecută în separeul de la Cafe Noir, cu o sumedenie de formulare împrăștiate pe jos, pe masă, peste tot, citind atent formulare, analizând, râzând, calculând și încercând să facem cele mai bune alegeri. A fost o muncă destul de grea, dar ne-am descurcat, iar rezultatele ne-au umplut de bucurie și, ulterior, mândrie! Cel mai frumos moment a fost când i-am sunat pe cei aleși, să le dăm vestea cea mare; unii au țipat de bucurie, alții au rămas muți preț de câteva secunde, alții n-au crezut de la început, reacții diferite, dar același efect asupra noastră: fericire amestecată cu nerăbdare, mândrie și optimism. Am trecut prin multe împreună: sesiuni peste sesiuni, conferință de presă, flash-mob, ședințe, cursuri, team-building-uri, proiecte, dar am rămas împreună. 
 
Apoi, în noiembrie 2011, a avut loc a 2-a rundă de recrutări: același entuziasm nebun, aceleași speranțe, același scop: cooptarea unor ieduți capabili, veseli, interesați și dedicați; lucru care s-a și întâmplat, folosind aceeași metodă de recrutare: completarea unui formular de înscriere. Un nou grup de tineri dornici de muncă și plini de entuziasm s-au alăturat primei generații de ieduți: a urmat apoi o perioadă în care Alter-Edu a organizat, pentru a 2-a oară, Let’s do it Romania, în Huși și împrejurimi (în colaborare cu CSM Huși și Qadran), dar și primul proiect aprobat și finanțat de Uniunea Europeană, de la înființarea ONG-ului, în 2011. EuroDebate a reprezentat o adevărată provocare, dar ieduții s-au ridicat la înălțimea așteptărilor și au reușit să facă din acel schimb de tineri o experiență de neuitat. Din păcate, pasivitatea unor membri sau abandonul altora ne-au obligat să recrutăm de urgență alți 3 ieduți; norocul nostru a fost că alți tineri din Huși, interesați și dornici de a face parte din grupul nostru, au răspuns pozitiv nenumăratelor noastre apeluri și au participat mereu la diferite activități și s-au implicat, deși nu era de datoria lor să ne ajute și să facă munca altora, membri oficiali ai Alter-Edu. Și astfel, o a 3-a recrutare, mai puțin oficială, a avut loc.

Cea de-a 3-a rundă, oficială de această dată, a avut loc week-end-ul trecut. Rezultatele, excelente: 18 tineri aleși în urma unei munci riguroase, deoarece această recrutare a presupus și un interviu, nu doar un formular de înscriere. Deși n-am fost prezentă la interviuri, pot să bag mâna-n foc pentru comisia care i-a ales pe cei 18 ieduți; sunt sigură că au făcut cele mai bune alegeri, așa cum s-a încercat de fiecare dată, iar faptul că numărul celor care au aplicat a fost cel puțin dublu față de numărul ales arată interesul pe care Alter-Edu îl stârnește în rândul tinerilor din Huși. 


Cu bune și cu rele, fiecare sesiune de recrutare a reprezentat o răscruce în fața căreia echipa a reușit să ia mereu deciziile cele mai potrivite; că au ieșit vorbe sau că unele persoane nu au acceptat prea ușor faptul că n-au fost aleși, lucruri de genul se mai întâmplă; ceea ce e bine de știut este că mereu există o a 2-a șansă, o a 2-a încercare. Alter-Edu reprezintă oportunitatea de a cunoaște un alt mediu, de a te forma și a te dezvolta cu ajutorul educației non-formale, de a intra în contact cu oameni din diferite medii și organizații, de a crește din punct de vedere spiritual.
 
Experiențele trăite, amintirile, prieteniile legate, toate acestea reprezintă cele mai prețioase comori pe care un tânăr le-ar putea căpăta vreodată; eu, una, am câștigat o prietenă extraordinară, un grup de prieteni în care mă simt ca în familie, am descoperit o activitate care să nu mă plictisească niciodată, m-am îndrăgostit de locuri minunate în diferite colțuri ale Europei, unde am găsit și prieteni, am aflat o mulțime de informații. Din orice perspectivă aș privi, ce-am câștigat este de 1000 de ori mai mult decât ce-am pierdut… Nici măcar nu e corect spus pierdut, ci investit: timp, suflet, pasiune. Poate nu mă veți crede de la început, dar veți vedea pe parcurs. Am încredere în voi și abia aștept să ne vedem mâine la team-building! Sunt mândră că fac parte din acest grup și mă bucur enorm să văd că Alter-Edu devine mai bun de la an la an. Mult succes, ieduții mei dragi! Sper că sunteți pregătiți să faceți parte din cel(a) mai tare ONG/familie/grup de prieteni!