Sfârșitul Ceaușeștilor și Crimele Revoluției

Îmi place la nebunie să citesc cărți istorice, că e vorba de viața lui Napoleon, de procesul de la Nurnberg sau ultimele zile ale lui Ceaușescu, nu contează, important e să fie informația corectă și coerent prezentată, pentru că asemenea subiecte îmi stârnesc mereu interesul. Ieri seara am terminat în metrou continuarea volumului Sfârșitul Ceaușeștilor – Să mori împușcat ca un animal sălbatic, apărută tot în 2010, la editura Adevărul holding, cu titlul Crimele revoluției – Sângeroasa diversiune a KGB-iștilor din FSN. N-am făcut o recenzie primului volum pentru că am așteptat să-l citesc și pe ce-al de-al doilea (abia aștept să pun mâna și pe volumul 3), să am o imagine de ansamblu cu privire la remarcabilul eveniment ce a avut loc în România în decembrie 1989 și anume revoluția care a dus la răsturnarea regimului ceaușist. Toată lumea a auzit de acest fenomen și toți studenții de acum se simt de parcă-s și ei revoluționari pentru că au reușit să voteze un președinte care să nu fie Ponta.

Nefericiților, rugați-vă să nu mai avem parte de asemenea revoluții, din care să duhnească a lovitură de stat de la o poștă. A fost revoluție, câteva ore la Timișoara și prin capitală, când din mulțimile adunate prin piețe au început să se audă huiduieli, provocate în primă instanță tot de elemente străine (a se citi rusești) care au fost trimise în România doar ca să dinamiteze un pic atmosfera, s-o facă propice pentru căderea dictatorului. Dar ce-a urmat fugii cu elicopterul a cuplului divin, asta n-a mai fost revoluție. A fost o diversiune grotescă a unui grup de foști KGB-iști, pregătiți de dinainte de cei de la Moscova pentru a prelua puterea în România. Manipulând oamenii prin programul de televiziune și prin ordine iresponsabile și răzbunătoare, domnii Ion Iliescu, Silviu Brucan, Nicolae Militaru și alte „personaje” au creat un context perfect în care ei au apărut ca niște salvatori, în timp ce oameni nevinovați au murit din cauza „teroriștilor” lui Ceaușescu.

Și atunci apare întrebarea: dacă nea Ceașcă nici nu mai era la putere începând cu 22 decembrie, ci se ascundea printr-un păpuriș cu brilianta lui nevastă, sperând că totul va reveni la normal (deși la 3 zile era judecat și împușcat la Târgoviște), cum ar fi putut el să comande așa-zișii teroriști sau, și mai bine, cine ar mai fi stat de partea lui, văzând că populația se înfierbântase și fiind clar că prietenii ruși aveau deja o altă opțiune în minte pentru conducerea țării? Investigația excelent pusă la punct și documentată a lui Grigore Cartianu (fost redactor la Adevărul) demonstrează clar cam în ce fel au decurs ultimele zile din decembrie ’89 și cine au fost cei aflați în spatele procesului-farsă al cuplului de dictatori și al crimelor petrecute după data de 22 decembrie (când Ceaușescu era deja prizonier). Prin această anchetă, jurnalistul ridică o cortină prăfuită și mult prea grea, dezvăluind jocul din culise al unor gunoaie comuniste avide de putere, care au sacrificat sute de români ce au crezut că luptă pentru libertate, dar au fost de fapt carne de tun.

Stilul celor 2 volume este unul ușor de citit, atractiv, care îmbină mărturiile unor persoane ce au asistat sau chiar au fost implicate activ în evenimentele de-atunci cu descrieri detaliate ale celor care au acționat în acea perioadă și ale rezultatelor acelor acțiuni. Pe lângă aceste descrieri, autorul ne oferă și concluziile logice și răspunsurile la unele întrebări prea mult timp retorice, oferind și el, din când în când, câte o aluzie subtilă sau o întrebare care să tulbure puțin apele ce au stat prea mult liniștite. Mi-a plăcut la nebunie structura cărților, cu capitole bine delimitate, cu titluri sugestive și câteva rânduri care acoperă tot subiectul, anexele din final, ce includ interviuri, stenograme și bilanțuri, sunt pline de informații de calitate, volumele astea 2 sunt o lectură obligatorie pentru orice român. Autorul nu folosește un stil patetic pentru a impresiona și nu încearcă să-și impună părerea, el oferă toate datele necesare pentru ca un cititor cu creier funcțional să-și formeze propria părere.

Concluziile acestor 2 volume care fac lumină cu privire la acest eveniment de tristă amintire? Cel puțin 2, mari și late: prima – cuplul dictatorial a fost judecat și executat în cea mai mare grabă, oferind istoriei exemplul de cel mai prost și ilegal proces, în care inculpații n-au avut voie să facă recurs și au fost împușcați la 2 ore după sentință, sfidându-se astfel toate legile posibile. Acuzațiile? Oricât de grave, nu necesitau o asemenea batjocură de proces: cum să-l acuzi pe Ceaușescu de genocid, spunând că a omorât mii și mii de oameni, în condițiile în care, în timp ce el era judecat, la București și Sibiu mureau oamenii pe capete? Cine era la putere atunci sau cine trăgea sforile pe ascuns? Cine era așa grăbit să-l reducă la tăcere pe guralivul cârmaci? Se temeau cumva cei din Frontul Salvării Naționale că Ceaușescu ar putea să-i acuze de pactizare cu inamicul? De ce au evitat să îi ofere dictatorului un proces adevărat, ca într-o țară democratică?

Și aici intervine a doua concluzie: Brucan a fost creierul, Militaru călăul, iar Iliescu noul lider școlit în mama Rusie, pregătit să preia conducerea, cu scopul de a menține comunismul în România. Mare noroc a avut domnu’ Iliescu de Sergiu Nicolaescu atunci când, ieșit la tribună, lumea a început să-l huiduie strigând: „Jos comunismul!”; de n-ar fi fost „marele” regizor, care a pledat pentru tovarășul Iliescu, poate că mulțimea ar fi insistat și nu s-ar fi lăsat dusă de nas. Dar asta ar fi provocat probabil și mai multă vărsare de sânge, la urma urmei, Armata, Securitatea și Miliția se aflau în mâinile domnului Militaru, un spion comunist, adevăratul criminal ce a scăpat de judecată. În timp ce domnul Brucan intoxica românii cu știri false la TVR, că apa e otrăvită de teroriști, să o fierbeți înainte de a o consuma (de parcă așa se anihilează o otravă, pff), domnul Militaru își elimina, rând pe rând, dușmanii care știau de dosarele sale de KGB-ist.

Masacrul de la Otopeni, cazul Nuță-Mihalea, moartea lui Trosca sunt doar câteva exemple de mizerii și crime puse la cale de Militaru, care prin dezinformări, a reușit să facă Armata să tragă în milițieni și securiști, ducând masacrul la un nou nivel. Dacă până pe 22 decembrie, existau doar 159 de morți (majoritatea la Timișoara), cu ajutorul acelorași prieteni ruși, care trăgeau cu pistolul prin haină în mulțime sau de pe blocuri, Militaru a reușit să ducă numărul de morți la aproape 1000, plus aproximativ 2500 de răniți. Copii, bătrâni, femei, bărbați, securiști, milițieni, români din țară au murit pentru ca Iliescu et comp. să aibă terenul prielnic pentru preluarea puterii. Vă recomand cartea aceasta din tot sufletul, este o lectură antrenantă, plină de suspans, cu personaje hidoase și altele demne de compătimit, dar, mai ales, cu povestea unei bucăți de istorie sângeroasă pentru care n-a plătit nimeni adevăratul preț, deși dictatorul a murit de Crăciun. Dar pe ei, pe diversioniști, cine și când îi execută?

4649b77dc1d72cb679f412fd184333db-3825555-700_700