Reading Challenge: Part VIII – Anna Karenina

Să aleg o carte cu un triunghi amoros (un alt criteriu al provocării) s-a dovedit în sine o provocare, deoarece sunt sute de romane în care apar astfel de legături. Dacă există o nuanță cât de mică de romantism în carte, e foarte probabil să dai și de-un astfel de triunghi. Ceea ce te cam pune pe gânduri, de ce tendința asta de a te implica în două relații, când poți să închei una și să începi alta, evitând astfel oprobriul? În Anna Karenina, Lev Tolstoi explorează cu o grație nemaipomenită teme, sentimente și trăiri profund înrădăcinate în societatea rusească a secolului XIX (și nu numai), cum ar fi căsătoria, adulterul, gelozia, fidelitatea, credința, pasiunea. Autorul nu încearcă să moralizeze, ci își ascunde opiniile în spatele rândurilor, pentru ca acestea să iasă la suprafață lin, fără să forțeze mâna cititorilor.  

„- Povestiți-mi ceva hazliu, dar fără răutate – ceru soția ambasadorului, o virtuoasă în arta conversației ușoare, numită în englezește small talk, adresându-se diplomatului, care nici el nu știa cum să înnoade firul.

– Se spune că asta e foarte greu. Numai răutatea e hazlie – începu diplomatul zâmbind.”

Stilul este atât de frumos, și totuși complex, încât nu surprinde entuziasmul unor mari scriitori ca Dostoievski sau Faulkner în fața acestui roman. În primul rând, avem un narator care se mulează după firea fiecărui personaj, astfel încât tonul folosit pentru a vorbi despre Levin și chestiunile care-i tulbură inima curată este mult mai grav față de cel întrebuințat pentru a vorbi de ușuraticul Oblonski, un ton satiric și nițel batjocoritor. Deși frați, Anna și Oblonski nu se aseamănă și sunt tratați în consecință de narator, care este mult mai blând cu ea, deși ambii calcă strâmb. Diferența principală e că Anna o face din iubire, pe când Oblonski… În final, naratorul îi cedează prim-planul Annei, folosind astfel fluxul conștiinței pentru a reda zbuciumul ei sufletesc și cursul gândurilor sale. Această tehnică narativă, specifică artei moderne occidentale, iată că este folosită într-un roman apărut în formă finală abia în 1878, ce sparge barierele și face tranziția între curentul realist și cel modernist.

În al doilea rând, avem o scriitură bogată, în care autorul nu face economie de termeni specializați atunci când e cazul (când se discută despre agricultură, filosofie, religie), dar nici nu se sfiește să descrie în detaliu ținutele frumoaselor domnișoare la baluri, dansuri sau jocuri de societate. Cartea te prinde atât de ușor, cu atâta naturalețe, încât la final nici nu-ți vine să crezi că povestea este gata. Deși am rămas șocată atunci când am văzut filmul (eu așa fac, ecranizarea întâi, apoi cartea), sfârșitul m-a lovit iar în moalele capului de parcă nici nu-l știam. Cea de-a treia trăsătură a stilului este marcată de o tehnică genială, tocmai pentru că nu-ți poți da seama de ea decât la urmă atunci când e tot puzzle-ul complet: foreshadowing. De-a lungul întregului roman se țes printre rânduri tensiunea și durerea care vor izbucni în ultimele pagini ca o furtună; acest roman e într-adevăr un exemplu de carte bine scrisă, îl recomand tuturor. Nici măcar tu, ca cititor, nu te poți recupera ușor în urma loviturilor primite de 2 eroi pe care-i iubești așa, păcătoși cum sunt ei, deoarece presimți că o astfel de situație nu va avea un final ca în povești. Oricât de greșite le-ar fi acțiunile, tot nu-i poți urî, deși Anna are momente în care te calcă rău pe nervi.

37627963_1_1000x700_ana-karenina-lev-tolstoi-bucuresti

M-a zdruncinat puternic răutatea și ipocrizia afișată de societatea frecventată de Anna, care o ostracizează din cauza legăturii sale extra-conjugale, închizând parcă ochii în fața propriilor păcate. Cum pot fi unii oameni atât de falși încât să se declare scârbiți de acțiuni pe care le fac și ei, dar nu în văzul lumii? Este fascinantă cruzimea celor care abia așteaptă să cazi, pentru a căpăta un nou subiect de bârfă; iar cel mai trist aspect este că și acum, lumea face exact același lucru, meteahna e neschimbată. Pe cât de mult am admirat dragostea dintre Anna și Vronski (deși născută în afara căsniciei), pe atât de mult am urât falșii sfinți, puri în aparență, dar găunoși, plini de defecte. Nici nu mai e de mirare că cei doi fug din Rusia, sătui fiind de atâta venin împroșcat în direcția lor.

Cartea este împărțită în 2 volume, opuse ca desfășurare a acțiunii: în timp ce în prima parte, se înfiripează dragostea dintre Vronski și Anna, iar parcursul lor ascendent este urmărit în paralel cu zbuciumul și tulburările celuilalt protagonist, Levin (opus Annei, având însă idealul același: dragostea), cea de-a doua parte ia o turnură descendentă, situația celor 2 amanți devenind din ce în ce mai delicată, pe măsură ce Levin pare să-și atingă scopul, de a avea o familie cu Kitty și de a-și lămuri gândurile haotice cu privire la sensul vieții și la Dumnezeu. Acțiunile și ideile acestui personaj le reflectă în mare măsură pe cele ale autorului, care nu aproba trimiterea voluntarilor în Serbia, împotriva turcilor, și care aplicase aceeași „tactică” pentru a-și cere iubita în căsătorie. Războiul se transformă într-o prezență apăsătoare spre final, atunci când tot mai mulți oameni aleg să plece la luptă pentru „frații sârbi”, ignorând parcă bunul simț care i-ar fi îndemnat să stea acasă. Cred că în acest roman am găsit cea mai sugestivă și inteligentă replică legată de această amenințare perpetuă, citat aparținând lui Alphonse Karr, jurnalist și critic francez:

„Socotiți că războiul este necesar? Perfect! Cine propovăduiește războiul, acela să se înroleze într-o legiune specială, de avangardă, și la atac, marș, înaintea tuturor.”

Se aplică și contextului actual, în care lumea se lasă păcălită de media și de cei aflați la putere, ce îndeamnă tinerii să se înarmeze și-i trimit drept carne de tun la război, în numele unor scopuri mai nobile, care maschează însă goana după aur. Cartea aceasta este atât de bine ancorată în realitatea celei de-a doua jumătăți a secolului XIX, încât citind-o, ai senzația că participi cu adevărat la frământările unei societăți măcinate de inegalitatea dintre clasele sociale, de un potențial război și de apariția unor noi tehnologii care nu-și găsesc locul într-un spațiu ce se baricadează parcă împotriva modernității. Dar de vină nu e mentalitatea, ci lipsa școlilor, a educației, ce ar putea să lumineze puțin mințile și să le deschidă porțile spre un viitor mai bun și productiv. Mai ales în privința agronomiei (o temă analizată în detaliu), părerile sunt împărțite, iar potențialele acțiuni bat pasul pe loc așteptând ca cei ce se ocupă de acest domeniu să cadă de acord într-un final. Iar pe acest fundal agitat, se desfășoară tragica poveste a doi oameni ce se iubesc, dar nu se pot avea. Căci fericirea clădită pe lacrimile altora se risipește ca fumul în bătaia vântului.

Reading Challenge: Part VII – Catch me if you can

Trebuie să fii nebun de curajos ca, la 15 ani, să-ți iei lumea în cap și să fugi de-acasă, făurindu-ți alte identități și trăgând lumea pe sfoară în bănci, hoteluri, aeroporturi; Frank Abagnale Jr. e propriul său erou și petrece 6 ani din viață fugind de pe un continent pe altul, sărind din avion în avion, cucerind în stânga și în dreapta, timp în care încasează cecuri false pe care singur și le confecționează și pe care le oferă cu zâmbetul pe buze casierilor ce rămân uimiți de eleganța sa și de stilul său. Rememorând incredibilele evenimente din viața sa, Frank Abagnale oferă cititorilor un roman de aventuri, plin de situații limită și pungășii, scris într-un stil aparent accesibil, dar nuanțat cu termeni aparținând unor diverse limbaje specializate și plin de umor foarte fin și plăcut. Ador naratorii la persoana I, mai ales când aceștia sunt adolescenți rătăciți care habar n-au cine sunt sau ce vor să devină și ajung să dea lumea peste cap în încercarea de a-și găsi drumul.

Deși el e băiatul rău, pentru că e un escroc ce se dă drept pilot, medic, jurist, scriitor, ba chiar și agent FBI, în timp ce încasează bani grei din cecuri produse de el însuși, aducând pagube serioase băncilor și companiilor pe care le trage pe sfoară, n-ai cum să nu-l simpatizezi. Frank e volubil, amuzant, stilat, dar șmecher, știe cum să le intre oamenilor pe sub piele, de aceea escrocheriile îi ies atâta timp. Bineînțeles că, în anii ’50, nu erau atâta securitate și nici atâtea sisteme electronice capabile să depisteze falsurile pe loc, de aceea operațiunile sale sunt încununate de succes atâta timp, în era noastră e mult mai dificil să încerci asemenea înșelătorie. Dar Frank e tânăr, are 15 ani, toată viața în față, nu știe ce vrea să fie, știe însă că nu se poate lipsi de domnișoare. Iar pentru asta îi trebuie bani, mulți. Și astfel începe curajosul și simpaticul erou negativ să tragă pe sfoară băncile, încasând cecuri invalide. Desigur că, între timp, pe urmele sale se află polițiști din diferite state și agenți FBI, care-s mereu cu un pas în urmă.

„As long as a man knows what he is and who he is, he’ll do all right.”

Trouble was, at the time I didn’t know what I was or who I was.

Within three short years I had the answer. „Who are you?” asked a lush brunette when I plopped down on Miami Beach beside her.

„Anyone I want to be”, I said. „I was, too”.

Cât de ușor poți să amăgești un om? Cât contează aspectul și zâmbetul într-o asemenea situație? Te poți salva singur dacă ești sigur pe tine și dispus să riști la maximum? Ce se întâmplă când copoii se apropie prea tare și te adulmecă, gata să te înhațe de gât și să te azvârle în cea mai neagră pușcărie? Frank e tânăr, dar nu e naiv, din contră, e foarte precaut, ca dovadă: reușește să păcălească până la 21 de ani agenții care se dau de ceasul morții să-l prindă pe acest infractor atât de creativ și agil. Nu mi-a venit să cred cum a putut să mintă atâția oameni, să se dea drept pilot, doctor sau jurist fără ca cei din jur să-și dea seama că el e doar un puștan. Dar unul ingenios, care își dă seama că oamenii se lasă păcăliți dacă știi cum să-i învârți pe degete, oamenii sunt creduli și vor să aibă încredere în ce spui, dacă strălucești frumos în preajma lor, se lasă orbiți și nu mai caută să vadă cine ești tu de fapt, se mulțumesc cu varianta pe care le-o oferi tu. Din fericire, mai există persoane mai suspicioase, care nu înghit orice gogoașă și la un moment dat încep să te suspecteze și te dau de gol, chiar, dacă le stă în putință. De aceea Frank se vede nevoit să fugă dintr-un loc în altul, de teamă să nu-i cadă cerul în cap și, odată cu el, închisoarea. Povestea vieții lui e ca o lecție amuzantă și, totuși, plină de adevăruri pe care un tânăr nebun de competitiv poate să le perceapă chiar dacă acestea sunt deghizate în fapte aparent banale și trăsături simple. Totul e să ai clasă.

I learned early that class is universally admired. Almost any fault, sin or crime is considered more leniently if there’s a touch of class involved. 

Astfel, profitând de cercurile înalte la care are acces, Frank își etalează clasa înnăscută, ba chiar și-o cizelează, devenind un tânăr foarte încrezător și convingător. Aspectul îl ajută, căci pare cu 10 ani mai mare decât e, ceea ce înlătură bănuielile cu privire la vârsta sa, atunci când își prezintă actele false – făcute tot de el, desigur. Aici nu mai e vorba de un simplu pungaș, ci de un artist, cu scopuri rele, e drept, dar cu toate acestea, un artist. La început, e motivat de mirajul banilor care l-ar putea ajuta mereu să aibă parte de cele mai frumoase și interesante femei, dar ulterior adevăratul motiv al escapadelor sale se înfățișează în toată splendoarea. Competiția cu sine însuși. În carte, Frank se compară cu un alpinist care se simte nevoia să escaladeze un pisc înalt pentru simplul motiv că există! Simțul său competitiv este atât de ascuțit încât orice situație mai riscantă i se pare o provocare pe care o acceptă fără să se gândească de două ori. Mai în glumă mai în serios, cred că de aici s-o fi inspirat Barney cu Challenge accepted!. Ăsta e tipul meu de carte: Catch me if you can (Prinde-mă dacă poți) te prinde în mrejele aventurii și te trage după sine în extraordinarele călătorii ale unui cunoscut falsificator. Am citit cartea în engleză și v-o recomand cu drag, autobiografia mai mult sau mai puțin înfrumusețată a lui Frank Abagnale n-are decât 216 pagini, iar cele 10 capitole + epilogul merită să vă abandonați activitățile câteva ore și să vă afundați în lectură! Iată că mai tai o carte de pe draga mea listă, aleasă pe criteriul: o operă după care s-a făcut și un film. Cu această ocazie, vă recomand și producția cu Leo DiCaprio și Tom Hanks, abia aștept s-o revăd, acum că am citit cartea și am cunoscut viziunea protagonistului!

catch-me

Reading Challenge: Part VI – Traficantul de arme

Mi-a plăcut House MD la nebunie, e destul de greu să nu te atașezi de maniacul ăsta de doctor, pentru că Hugh Laurie chiar face un rol extraordinar. Știam din serial că omul mai și cântă, deja începusem să-l invidiez serios pentru talentele sale, când am aflat că mai și scrie. Atunci chiar mi-a picat fața, omu’ ăsta ce nu știe să facă? Și pentru că venise momentul să citesc și o carte funny, conform provocării, m-am hotărât să iau cadoul la răsfoit și să văd ce fel de scriitor este Hugh Laurie. Bifând astfel a 6-a etapă, am avut ocazia să mă tăvălesc pe jos de râs la unele scene prin care trece personajul principal din Traficantul de arme. Țin să-i mulțumesc Măriuței mele pentru cadou, îmi pare rău că am citit romanul abia acum, dar a meritat așteptarea! Când am zărit prima oară titlul, m-am gândit că un roman polițist sau de spionaj serios, dar după ce am văzut și ce scria pe spatele cărții, mi-am dat seama că mă așteaptă porții consistente de râs și acțiune cât cuprinde, parodie parodie, dar tot există spioni implicați în poveste, traficanți de arme, femei fatale și comploturi. A, și teroriști.

– Primul lucru pe care trebuie să ți-l spun, deși cred că-l știi deja, e că pe lumea asta n-a mai rămas niciun idealist.

În afară de noi, Louis.

– Ai dreptate, Tom. N-am mai rămas decât noi doi. Dar luptătorii pentru libertate, arhitecții noii ere și toți indivizii de genu’ ăsta au dispărut odată cu pantalonii evazați. În ziua de azi, teroriștii sunt oameni de afaceri.

Thomas Lang este un fost membru al Gărzii Scoțiene, un tip obișnuit să trăiască periculos, gata să snopească în bătaie tipii răi (dacă poate), dar și să facă gesturi frumoase pentru a salva domnișoare aflate la ananghie, e onest omul, curajos, dar nu face exces de zel, dă peste cap miturile de la Hollywood, cum zice și singur. El este abordat de un industriaș american care-i cere să lichideze un anumit bărbat. Vrând să facă o faptă bună, Tom încearcă să-și avertizeze potențiala victimă, gest care va provoca un adevărat lanț de bătăi, acțiuni necumpătate, planuri cu adevărat malefice, șantaje și trafic intensiv de arme. Sau cel puțin ăsta-i scopul. Pentru fanii lui Bond, cartea asta va fi probabil un pumn în cap dacă nu apreciați ironia fină și sarcasmul, parodia fiind un gen foarte greu de înțeles/iubit/abordat. Pe mine m-a convins romanul, e haios, are vână cum s-ar zice, e intrigant și te ține-n priză, personajele evoluează complet neașteptat, iar acțiunea ia turnuri foarte bine gândite. Dacă îmi plăcea deja de Laurie ca actor și cântăreț, acum pot să recunosc: îmi place și ca scriitor. Uitați aici mostră de roman care n-are nevoie de scene sexuale descrise explicit pentru a capta atenția cititorului, ci doar de cuvinte bine așezate în frază și umor al naibii de simpatic:

Nu i-am zis că, până una-alta, tărășenia asta se lăsase cu împușcături și boașe terciuite, pentru că mi-era imposibili să nu iau în calcul faptul că-mi putea fi de ajutor. În primul rând, rămăsesem fără mijloc de transport, iar, în al doilea rând, am observat că de multe ori gândesc mai bine atunci când am în preajmă pe cineva care să gândească în locul meu.

Așa-i că vă atrage stilul lui Laurie? Eu am fost cucerită din prima, romanul debutează cu o scenă genială prin implicații, în care Thomas, vorbind cu cititorul, îi mai spune câte ceva despre durere și despre cum să rupi brațul unui om. Nici nu știu ce mi-a captivat interesul mai rapid, faptul că naratorul e la persoana I și-și folosește propriile cuvinte, nu împopoțonează nimic, nu bate câmpii, își arată clar îndoielile, mai râde de alții și de el însuși, mai propune soluții de prin filme, dar alege tot ce e cu adevărat verosimil, sau faptul că stilul și scriitura sunt lejere, prezentând multe monologuri ilare și situații cu adevărat amuzante, ușor de citit și plăcut. Chiar recomand cu drag această carte, are suspans, personaje faine (deși n-am vorbit decât de Tom, pentru a nu da spoilere, sunt câteva apariții chiar memorabile în anumite momente), subiectul e de actualitate și e bine expus, iar acțiunea e la ea acasă. În plus, avem și câteva doze de romantism, nu degeaba se pune Tom în serviciul domnișoarelor neajutorate, el e un adevărat cavaler, care-și lasă garda jos, cu riscul de a-i fi sucite mințile. Vă las mai jos o bucățică dintr-o scenă teribilă, eu râdeam în metrou de una singură, ziceau oamenii că-s nebună probabil, dar hei, dacă nici o carte n-o mai poți savura în pace, atunci ce?!

Ea m-a sărutat.

Ea m-a sărutat pe mine.

Vreau să spun că eu stăteam acolo, cu buzele strânse, cu creierul strâns, iar ea s-a apropiat pur și simplu de mine și și-a vârât limba în gura mea. Preț de o clipă, mi-am închipuit că se împiedicase de o scândură din dușumea și că scosese limba din reflex, dar nu prea mi s-a părut plauzibil și, în plus, după ce și-a recăpătat echilibrul, de ce nu și-a băgat limba înpoi în gură?

Deci sigur mă săruta. Exact ca-n filme. Exact cum nu se întâmplă în viața mea. Timp de câteva secunde, am fost prea surprins și prea lipsit de antrenament ca să fac ceva, pentru că trecuse multă vreme de când nu mi se mai întâmplase așa ceva. De fapt, dacă-mi aduc bine aminte, ultima oară când mi se întâmplase pe când eram culegător de măsline în timpul domniei lui Ramses al III-lea și nu mai țin minte cum am reacționat atunci.

Puneți mâna pe carte și citiți-o, în română sau în engleză, nu contează (deși sunt sigură că în engleză e chiar mai faină). La noi o puteți găsi la Ibu Publishing, go for it! P.S.: tare mi-ar plăcea să văd cartea asta regizată, ar ieși un film pe cinste! Și da, Thomas ăsta aduce pe alocuri, prea puțin însă, cu dr. House, sau poate-s doar eu nostalgică!

coperta1-Traficantul-de-arme4