Reading Challenge: Part XXI – Echinoxul nebunilor și alte povestiri

Nu mă omor eu după povestioare, dar a venit momentul în care a trebuit să bifez criteriul „a book of short stories”, așa că am profitat de cartea trimisă gratuit de cei de la Elefant și am dat gata volumul lui A.E. Baconsky. 10 povestiri construite în același stil și având același scenariu – țărmul Mării Negre, locul în care există o singură regină: noaptea bântuită de fantasme, imaginație și prea multe amintiri. Naratorul e de obicei un tânăr căruia îi vine greu să se integreze, un suflet poetic, de artist, ce se lasă prins în mrejele trecutului ce pulsează în decoruri vechi și dărăpănate.

Că e vorba de Aureola neagră (preferata mea) sau de Bufnița, cel care ne povestește întâmplările filtrează totul prin propriile simțuri și nu ne lasă decât să ghicim ce se întâmplă cu adevărat – nu că ne-am da seama mereu cum stă treaba. Sufletul care nu-și găsește locul pare să ajungă mereu la momentul nepotrivit în locul nepotrivit, de aceea asistăm, ca niște martori tăcuți și mirați, la cele mai bizare și de neînțeles întâmplări. Misterul e prea tentant ca să poți rezista, nu ești suficient de puternic cât să abandonezi poveștile nici măcar atunci când acestea par să-și piardă logica. Pentru că ești hipnotizat mereu de cuvinte care te avertizează că ceva important urmează să se întâmple la nivel de poveste. Uneori ți-e frică de ce urmează, te aștepți la ce-i mai rău, chiar și la situația în care naratorul ar lua-o razna, dar asta nu se întâmplă. Sau poate…?

Peisajele dezolante, oamenii care parcă-și pierd identitățile, marea plină de secrete și vremea ce se strică odată cu echilibrul fragil al vieții personajelor îți zdruncină din prima starea de bine – nu poți citi asemenea povești relaxat, gândindu-te poate la altceva. Ești prins în prezent, ești târât de narator în bordeluri sărăcăcioase și în piese de teatru mai mult decât reale, nu ai voie să evadezi și să-ți iei gândul de la ce se întâmplă până când naratorul nu spune stop joc. Și atunci rămâi și mai frustrat, pentru că uneori finalul îți dă pur și simplu totul peste cap. Mi-a plăcut atmosfera sumbră și greoaie impregnată povestirilor, deoarece în general îmi plac filmele și serialele de groază, pline de suspans. Iar maniera în care e distorsionat timpul chiar te transpune în mijlocul acelor locuri și vremuri fără nume.

Deși nu avem oameni decapitați sau sânge pe pereți, supranaturalul continuă să bântuie toate paginile și te umple de anxietate. Iar sentimentul e și mai puternic atunci când naratorul e implicat emoțional, încercând să salveze domnișoare în pericol. E imposibil să nu fii ademenit de scriitura migăloasă și atentă a unui autor foarte preocupat de crearea celor mai frumoase metafore. Deși nu îmi plac prea mult descrierile, aici unele pasaje sunt perfecte pentru a reda și mai bine starea zbuciumată a unor suflete care rătăcesc fără speranță. Merită să aruncați o privire!

a-e-baconsky-biserica-neagra-echinoxul-nebunilor-si-alte-povestiri-8405355

Reading Challenge: Part XX – Mesagerul

După ce am văzut The book thief, mi-am promis să citesc și romanul din care s-a inspirat. Și am să fac asta chiar pentru challenge, după ce-mi dau seama la ce criteriu să-l încadrez. Între timp, mi-a picat în mână Mesagerul – scrisă de același Markus Zusak, care abordează din nou o tehnică narativă interesantă și spune povestea unui… mesager. Structurată în cinci părți (primele 4 de dimensiuni aproximativ egale), romanul ne face cunoștință cu Ed, un șofer de taxi care n-a făcut nici măcar 20 de ani, un anonim care intră în centrul atenției în momentul în care ajută la prinderea unui hoț care voia să spargă o bancă. Nefiind un tip neapărat curajos, Ed reușește totuși să dea dovadă de calități pe care nici nu și le bănuia. Dar el tot un ratat se crede și asta ne spune și nouă, cititorilor. Pentru că el își spune povestea singur, fără să se menajeze, fără să ne ascundă nimic. Ador tipul ăsta de povești, de aceea recomand din suflet această carte. Romanul e un adevărat bildungsroman, pentru că Ed crește extraordinar de mult și se maturizează sub ochii noștri, smulgând eticheta de taximetrist fără niciun scop în viață pe care și-o lipise singur pe frunte.

Șofer de taxi. Un localnic ratat. Mediocritatea în persoană. Un nepriceput când vine vorba despre sex. Un jucător de cărți patetic. Și acum, colac peste pupăză, magnet pentru ciudățenii. 

Trebuie să recunosc.

Nu e tocmai o listă rea.

Ce ne interesează din această descriere succintă a personajului principal (pe care și-o face singur, că deh, omul e sincer)? Cărțile. Cărțile de joc. Pentru că, la scurtă vreme după incidentul de la bancă, Ed începe să primească ași pe care sunt scrise diferite nume – de persoane, filme, autori. Indicii care devin din ce în ce mai greu de descifrat odată cu trecerea la următorul nivel, pentru că jocul se complică, iar cazurile devin din ce în ce mai complexe. Povestea se încurcă din ce în ce mai tare, mesajele lui Ed devin din ce în ce mai greu de livrat, dar legăturile care se creează compensează pentru pericolele și obstacolele întâlnite de tânărul erou în calea sa. El e mesagerul, iar cei cărora le sunt livrate mesajele sunt, de fapt, cei care îl ajută să crească, să-și depășească limitele și să trăiască viața așa cum trebuie, având ambiții și vise. Dacă Ed e mesagerul (și nu numai), povestea e cea care conține cel mai frumos mesaj pentru cei ce decid să acorde o șansă acestui roman – care, culmea, a luat premiu la o categorie pentru copii. O fi mesajul frumos, dar structura e prea complexă și unele scene prea brutale pentru copii.

Oricine poate trăi dincolo de capacitățile proprii.

Per total, această carte pe care am încadrat-o la criteriul: carte scrisă de un autor care să aibă sub 30 de ani (avea sub 30 când a lansat romanul, puteți verifica), a fost o oază de bucurie pentru mine – poveste originală, tensiune, dragoste, narațiune la persoana I, mister și un final incredibil, chiar n-am ce să-i mai cer lui Zusak. Abia aștept să citesc și The Book Thief. Vă recomand Mesagerul din toată inima, vă va readuce zâmbetul pe buze și sunt sigură că veți deveni mai optimiști odată cu Ed. Care nu e chiar așa mediocru cum se crede, până la urmă.

mesagerul_1_fullsize

Reading Challenge: Part XIX – 14,99 lei

O carte care face praf industria publicității și pe cei ce continuă să ne vândă chestii care nu ne trebuie, după ce în primul semestru ți-ai făcut proiect la practică pe tema advertising. Ce să-ți dorești mai mult, când Beigbeder îți arată într-un mod atât de haios cam cât ești de fraier când încerci să nu vezi cum te percep cei din publicitate – carne de tun. Nu-ți mai rămâne decât să te ascunzi de reclame și panouri, în timp ce hohotești în tramvai citind toate porcăriile pe care imaginația înflăcărată a personajului principal/narator ți le toarnă într-o avalanșă de evenimente. Numele lui este Octave și e un parazit al societății. Se denigrează încă din prima pagină și te face să-l privești de sus, cu puțină curiozitate totuși, pentru că e suficient de curajos cât să te scârbească, cu riscul de a te pune pe fugă. Poate totul e un truc, dar omul te vrăjește povestindu-ți cât de inutilă, și totuși, importantă este industria publicității. El face parte din branșă, pare că știe ce spune, deși unele istorisiri nu-s prea veridice.

Hedonismul nu înseamnă umanism: este profit. Deviza lui? ‘Cheltuiesc, deci exist.’

Dar cui îi pasă? Deși cartea e inspirată din activitatea autorului într-o firmă de publicitate, asta nu înseamnă că tot ce debitează Octave trebuie luat ca atare. Căci întregul roman este o satiră foarte acidă, extrem de comică, porcoasă pe alocuri, la adresa unei societăți orbite, care consumă în prostie absolut orice i se pune pe tavă. Vorba vine pe tavă, căci nimic nu e gratuit – poate doar sfaturile pe care ni le dă Octave. Ce să crezi despre un om care recunoaște din prima că e dăunător și că vrea doar să plece pe o insulă, înconjurat de curve, deoarece advertising-ul nu-i a bună, iar el vrea să scape dintr-un mediu atât de clocit? Se laudă că are bani, spune din start că nu îi merită, râde de el și de toți ceilalți colegi care lucrează în domeniu, nu se ia în serios nici măcar când se gândește la relația sa eșuată cu Sophie. Când vine însă vorba de dame de companie, parcă deodată își ia tonul serios și începe să facă pe filosoful. Într-o societate în care toți se calcă în picioare ca să intre în sfera lui, el se zbate să iasă.

Căutam peste tot să aflu cine are puterea de a schimba lumea, până în ziua când am băgat de seamă că poate eu eram acela.

Și nu orișicum, el vrea să fie demis, de aceea povestește cum scrie această carte de față cu persoanele pe care le și ponegrește. Structura romanului e foarte interesantă, oricât de vulgar ar fi limbajul pe alocuri, nu poți să refuzi lectura, când naratorul și personajul principal sunt unul și același, iar cartea pe care o citești e, chipurile, un plan al personajului pe care-l urmărești, râzând în hohote. Plusurile acestei povești scrise de Frédéric Beigbeder? Plouă cu faze amuzante, personajul principal face tot posibilul să devină o fantomă în lumea publicității, dând naștere unor evenimente care mai de care mai catastrofale, iar genurile nu sunt clar definite, așa că rezultatul e un hibrid reușit, care te face să râzi, te înduioșează (doar câteva secunde, romanța nu durează mult), te cam sperie când vezi ce teorii îți propune Octave, ba chiar te oripilează când are loc o crimă. Dar povestea merită fiecare secundă, e prea haioasă! Criteriul „a number in the title”, bifat!

1399-lei-editie-gsp_1_fullsize