Reading Challenge XLII – Doi ochi albaștri

Acesta a fost unul dintre cele mai urâte criterii de pe listă: A book with bad reviews. Cine ar vrea să citească o carte despre care a auzit numai de rele? Dacă aș fi avut răbdare aș fi citit 50 Shades, dar n-am vrut să fiu chiar atât de masochistă. Așa că am optat pentru un roman de-al lui Thomas Hardy despre care auzisem că nu este la nivelul celorlalte opere ale sale. Din moment ce pe listă nu e menționat cât de proaste să fie recenziile, am făcut puțin slalom printre reguli și am ales ceva considerat nu prea bun, dar suficient de bun cât să nu fiu nevoită să recurg la alde Amurg. Oricum există mereu posibilitatea ca ceva urât de toată lumea să placă anumitor persoane, hip hip ura pentru gusturile diversificate!

Întotdeauna mi-au plăcut poveștile cu un substrat inspirat din realitate, așa că m-am entuziasmat când am văzut că Hardy s-a inspirat din propria-i relație cu soția sa pentru a-și crea personajul principal feminin din carte. Nu știu cât la sută din carte reprezintă viața lui, dar dacă nevasta lui era pe jumătate la fel de indecisă, plângăcioasă și enervantă ca Elfride (până și numele e pretențios), pot doar să spun, și citez: I pitty the fool. Romanul este o poveste de dragoste care prezintă triunghiul amoros format dintr-o fătucă tânără și naivă de la țară și 2 prieteni – un tânăr arhitect cu rădăcini umile și un critic literar extrem de bine plasat, dar cu o atitudine extrem de răutăcioasă vis-à-vis de femei.

N-am să intru în detalii referitoare la legăturile care ajung să-i unească pe cei trei (nu dau spoiler-e), dar am să vorbesc puțin despre părțile bune și cele rele ale acestei cărți. Ca stil, 2 Ochi albaștri nu e atât de diferită de Tess D’Ubervilles, dar aici descrierile ajung să fie prea lungi și unele scene mult prea melodramatice. Acesta e romanul care a introdus termenul de cliffhanger și chiar m-am amuzat când am dat peste pasajul respectiv. Revenind la poveste, nu e genul meu. Prea multe plânsete, prea puțină acțiune sau analiză psihologică. Și în Tess avem un triunghi amoros, dar personajele sunt atât de profunde, acțiunea e atât de bine construită… nici nu se poate compara.

Personajul feminin e agasant după părerea mea, nu am putut rezona cu cineva atât de slab și nehotărât – aici sunt clar subiectivă dar îmi plac femeile care pun piciorul în prag și reușesc să mă facă să uit de orice când le citesc poveștile. Dar nu e totul așa rău, unele dialoguri sunt foarte haioase, personajele masculine sunt foarte diferite, însă la fel de interesante, chiar e frumos să urmărești evoluția relației de prietenie când intervine o a treia persoană în ecuație. Cât de tare poate să doară să-ți dai seama că din cauza fostei iubiri, nici prietenul tău nu va mai fi alături de tine? Deși nu pot să spun că o recomand neapărat, ar merita o lectură de dragul lui Hardy și al ultimelor pagini care chiar sunt frumoase.

adevarul-93-doi-ochi-albastri