Reading Challenge XLV – Jurnalul unui adolescent timid

O carte a cărei acțiune se petrece în timpul liceului: multe opțiuni, grea alegere; dar până la urmă m-am orientat spre romanul care a inspirat unul din filmele mele preferate, pe care-l recomand cu drag: The Perks of Being a Wallflower. Povestea scrisă de Stephen Chbosky reprezintă una dintre acele rare combinații când personajele sunt extraordinare, întâmplările te țin cu sufletul la gură oricât ar părea de banale la început, iar felul în care scrie autorul pur și simplu te cucerește de la prima pagină. E și ușor să te regăsești într-o carte despre adolescenți care se maturizează, deoarece și tu ai fost la fel de traumatizat odată.

Charlie, noi acceptăm dragostea pe care credem că o merităm. 

Întreaga poveste apare sub forma unor scrisori pe care personajul principal le scrie unui prieten imaginar, încercând astfel să-și explice lui însuși anumite întâmplări, să deslușească anumite momente care n-au fost înțelese la început și, poate, să descopere lucruri despre propria-i viață. Aventura lui Charlie începe într-un mod fatidic, deoarece intră la liceu și nu are niciun prieten, amicul său sinucigându-se înainte de venirea noului an școlar. Traumatizat de un eveniment pe care nu-l prevăzuse, deoarece nu citise semnele, adolescentul timid încearcă încet încet să se adapteze la noul mediu social căruia îi este expus.

Spre norocul lui, își face doi prieteni din an terminal, Sam și Patrick, frați vitregi pe care ajunge să-i iubească la fel de mult ca pe propria-i familie. Cei doi îl introduc în grupul lor, iar Charlie trece prin fel de fel de experiențe care-l învață ce e prietenia adevărată, dragostea, durerea, gelozia și îi fac cunoștință cu drogurile, petrecerile și muzica bună. Intercalate printre aventurile sale cu frumoasa Sam și năstrușnicul Patrick, își fac loc cărțile recomandate de proful de literatură care sunt adevărate comori, intertextual vorbind. Dar zâmbetele fac loc și tragediei și durerii, pe măsură ce Charlie își descoperă sinele. Nu știu de când n-am mai plâns atât de mult la o carte, pare stupid pentru că deja știam povestea, dar nu poți să nu ai impresia că tu ești prietenul imaginar căruia iî sunt destinate scrisorile, cel care tace ca un mormânt și asimilează durerile și bucuriile ca un burete. Nu-i o carte de ratat, spor la citit!

jurnalul-unui-adolescent-timid

Reading Challenge XLIV – Casa molimei

O carte aflată mai spre sfârșitul listei de „Must-Read”: a fost destul de greu să mă decid, până mi-am dat seama că pot să citesc o carte pe care am primit-o cadou din partea editurii, fără să o fi comandat eu sau să-mi fi fost recomandată/oferită. Și așa m-am trezit cu Cartea molimei în mâini, o poveste distopică în care America nu mai are legi, nici reguli, ci e bântuită de molimă, iar tărâmul făgăduinței este ca un mit care ține în viață sutele de rătăciți, mai mult morți decât vii.

Jim Crace te atrage într-o aventură periculoasă, printre ruinele omenirii, unde Franklin și Margaret, doi necunoscuți care ajung să fie colegi de suferință, își caută drumul spre salvare. Dincolo de ape, pământul nu a fost încă pervertit, nimeni nu e bolnav, așa că toate sufletele încearcă să ajungă la malul oceanului, unde speră să găsească fericirea. Dar drumul e lung, iar pericolele pândesc la orice colț. Nici nu-i de mirare că oceanul plânge.

Oceanul e un ochi uriaș care plânge. Uneori, în zilele senine, îi vedem rotunjimea.

Cartea nu e voluminoasă, n-are nici 250 de pagini, dar reușește să te intrige și să-ți mențină atenția pe parcurs, deoarece te atașezi, inevitabil, de personaje. Franklin și Margaret sunt doi oameni diferiți, uniți de tragedie, având un singur scop: să scape de pământul lacom care le-a înghițit familiile. Dar pe măsură ce se par să se apropie de țelul mult dorit, încep să răsară întrebări în mințile acestor oameni care par să nu aibă nici trecut, nici viitor. Mi-a plăcut stilul autorului și alegerea din final, deoarece te fac pe tine să te întrebi ce-ai fi făcut în locul lor. Deși nu se ridică la nivelul lui Fahrenheit 451, 1984 sau Minunata lume nouă, romanul lui Jim Crace se joacă cu unele simboluri și concepte, oferindu-ți câteva pagini care te duc imediat cu gândul la Mad Max, într-atât e de nebunească situația. Recomand celor amatori de povești post-apocaliptice, care au deja rezerve ascunse în caz de urgență.

tn1_casa_molimei

Reading Challenge XLIII – Templierii

Și-am ajuns la capitolul în care trebuia să reiau o carte pe care nu am dus-o până la capăt: problema este că mie nu-mi place să-mi las cărțile neterminate, nici măcar alea proaste! Fac un sacrificiu și le duc la capăt, ca apoi să le critic și să le ascund în spatele cărților faine din bibliotecă. În epopeea mea de citit cărți chiar și când merg pe trotuar, am dat doar peste 2 cărți pe care nu le-am putut termina: prima mi s-a părut greoaie (mă refer la cartea de față), iar cea de-a doua, Cartea Oltului, mi s-a părut cea mai mare pierdere de timp. Nici măcar la Proust n-am văzut atâtea descrieri.

Așa că m-am văzut nevoită să abordez din nou cartea Simonettei Cerrini, care prezintă câteva crâmpeie din istoria templierilor; ori am avut mai multă răbdare acum, ori pur și simplu stilul era prea încărcat pentru mine la momentul când atacasem cartea, ideea este că de data aceasta am dus lectura la capăt și pot să spun că mi-a și plăcut. Autoarea își structurează foarte bine cartea, dedicând câte un capitol fiecărui manuscris rămas parcă să ateste existența acestui ordin. Astfel, afli detalii despre regulile cărora se supuneau templierii, despre viața lor de zi cu zi, dar și informații despre primul mare maestru al ordinului, Hugues de Payens.

Acesta a venit cu ideea de a fonda un ordin care să difere de toate celelalte existente la acea vreme, astfel încât membrii să nu trebuiască să renunțe la rozariu pentru sabie și nici invers. Ceea ce mi s-a părut cu adevărat remarcabil la acești călugări templieri a fost toleranța față de celelalte religii, interesul arătat altor credincioși care nu se închinau aceluiași dumnezeu. Din păcate, această poveste a luat sfârșit 2 secole mai târziu, atunci când Filip cel Frumos a ars pe rug ultimii membri, după ce le-a confiscat averile.

Dacă vă interesează să aflați mai mult despre acest ordin, așa arată coperta, lectură plăcută! Nu garantez pentru acuratețea informațiilor, n-am studiat istoria, dar autoarea pare o cercetătoare respectată.

templierii-misterul-calugarilor-razboinici_1_fullsize