Reading Challenge XLVI – Shakespeare’s Complete Works

Bineînțeles că n-aș fi putut să mă mulțumesc cu o singură piesă atunci când a trebuit să bifez criteriul „piesă de teatru.” Întotdeauna mi-a plăcut să citesc dramaturgie, poate pentru că la început n-am avut unde să urmăresc piese. Deși la facultate am avut de-a face și cu dramaturgi moderni, ale căror piese absurde uneori îmi plăceau, alteori nu, am fost și voi rămâne mereu fană declarată a autorilor clasici, a lui Sofocle pentru Antigona și a lui Shakespeare pentru Richard al III-lea și alte tragedii și comedii geniale.

Începusem printr-a 10-a un volum din colecția lui Shakespeare, care cuprindea toate piesele sale în ordine cronologică. N-am ajuns să pun mâna pe toate așa că am abandonat acea misiune, pe care am reînceput-o în primăvară, când mi-am comandat un volum uriaș de aproximativ 1200 de pagini, cu piesele și sonetele în engleză, un monstru care mi-a rupt spatele câteva luni cât am cărat cartea după mine pe metrou și pe tren. Pot doar să spun că efortul a meritat: deși eram familiarizată cu vreo jumătate dintre piese, m-am bucurat să le citesc din nou și să descopăr și altele noi, dintre care pot să spun că mi-au plăcut în mod special Othello și Coriolanus.

Fiind vorba despre un cuplu care ajunge să fie măcinat de gelozia îngrozitoare a soțului, nu pot decât să fiu curioasă să văd adaptările cinematografice și piesa jucată pe scenă. Apreciez extraordinar de mult capacitatea acestui autor de a crea personaje de neuitat, mai ales când vine vorba de poveștile triste, care-ți pun un nod în gât când le citești. Fie că e vorba de tineri care nu știu sau nu pot să ia o decizie la timp, fie că e vorba de tați dezonorați care caută răzbunare, de mame care-și pierd copiii sau de tinere curajoase, nu poți să citești o piesă fără să-ți rămână cel puțin unul dintre personaje imprimat pe creier. Personajele negative sunt de asemenea excelente, ca dovadă că uneori ajungi să ții cu ele – vezi Macbeth.

Scriitura e dificilă la început, dar odată ce te-ai familiarizat cu ea, poți să te bucuri de geniul unui om care știe să treacă de nivelul rimelor de tipul „fire” cu „desire.” Glumesc, oricine face rime mai bune decât nătărăul care-i scrie piesele Innei. Revenind la subiect, în ciuda bogăției amănuntelor când vine vorba de piesele istorice, în ciuda umorului de toate tipurile când vine vorba de comedii, un lucru am de reproșat câtorva dintre aceste opere: femeile, mai ales în comedii, tind să se țină agățate de bărbatul pe care-l iubesc chiar și-atunci când acesta fuge, se ascunde sau uită complet de promisiunile sale. Conceptul de femeie independentă care știe când să întoarcă privirea și să plece, nedorind să fie tratată ca un bun, nu prea există. O fi având asta legătură cu vremurile când au fost scrise piesele, dar tot mă deranjează. Poate de aceea per total, piesa mea preferată e Macbeth, unde femeia are putere (deși o folosește într-o manieră agresivă și egoistă). Recomand tuturor o asemenea lectură, pentru bogăția subiectelor, pentru personajele variate, cu care poți empatiza, pentru scriitura minunată. Nu ai citit literatură dacă n-ai gustat măcar una din piesele lui Shakespeare.

51wgikiyb9l-_sx258_bo1204203200_

Anunțuri