Reading Challenge L – Maus

Am lăsat la urmă cel mai distractiv criteriu, fiind sigură că odată prinsă în ghearele unui roman grafic, voi începe să tot caut și altele. Din fericire, surpriza Harry Potter m-a lovit înainte să m-apuc să descarc toate romanele grafice populare, astfel încât, cel puțin pentru moment, mă bucur de întreaga colecție. Va trebui pe viitor să-mi fac un sistem de împărțire a atenției, ca să am timp în continuare și de cărți, dar și de benzi desenate/manga/romane grafice (mai nou).

Primul roman grafic pe care l-am citit și inclus astfel în lista mea de provocări pe care am reușit să o termin anul acesta a fost Maus, scris de caricaturistul american Art Spiegelman. Romanul e împărțit în două planuri: primul este cel al interviului pe care Spiegelman i-l ia tatălui său (supraviețuitor al Holocaustului), iar cel de-al doilea sunt chiar evenimentele prin care trece acesta în timpul celui de-al Doilea Război Mondial. N-am mai făcut recenzii pentru romane grafice până acum, dar consider că e normal să ating și subiectul desenelor propriu-zise – în Maus, detaliul extraordinar care-ți fură privirile de la început este că autorul folosește șoareci care să-i reprezinte pe evrei, în timp ce polonezii sunt porci, iar germanii pisici. Este uimitor cât de emoționantă poate fi o poveste în care vezi animăluțe pe pagină – poate pare ludic, dar cred că așa i-a venit mai ușor autorului să arate că lumea e plină de clase și clasificări care îi fac pe unii să se simtă inferiori altora. Parcă citești cu mai multă ușurință o asemenea relatare tristă când nu sunt desenați chiar oameni în toate acele cadre, îi permiți minții tale să-și imagineze că poate, totuși, oamenii n-au fost chiar atât de criminali și așa ceva n-a avut loc, totul e poveste.

Fiind un mix de genuri – biografie, ficțiune, autobiografie, istorie, nu-i de mirare că romanul a dat lovitura, iar în 1992 a devenit primul roman grafic care a luat un premiu Pulitzer. Deși povestea bătrânului supraviețuitor e impresionantă, m-a emoționat profund planul din prezent, când tată și fiu se confruntă și se ciocnesc mereu, unul învinuindu-l pe celălalt de diferite lucruri, incapabili să accepte că fiecare face parte dintr-o generație diferită. Relația celor doi este zdruncinată încă de la moartea soției lui Vladek, care îl traumatizează pur și simplu pe fiul lor (atunci în vârstă de 20 de ani). Ritmul romanului e amețitor și nu mi-a venit să cred ce repede am citit totul, iar desenele lui Spiegelman sunt incredibile, povestea din poveste îți dă fiori când vezi animale spânzurate sau altele asemenea.

Recomand tuturor această poveste despre durere, iertare, nedreptate și cruzime. Citind un roman grafic îți dai seama că, uneori, o imagine face cât 1000 de cuvinte.

maus_zps4f585259

Anunțuri

Reading Challenge XLIX – Pentru legionari

„A book that takes place in your hometown” nu e chiar cel mai simplu criteriu, mai ales dacă provii dintr-un orășel micuț, care n-a servit drept sursă de inspirație pentru misterele niciunui autor. Cu toate acestea, trișând un pic, am ales o carte al cărei personaj principal s-a născut la Huși, unde și-a petrecut primii 18 ani. Deși în carte apar puține secvențe care se derulează la Huși, există o scenă mai pe la început care face trimitere la jurămintele unor copii făcute pe dealurile noastre pline de viță de vie. Autorul este nimeni altul decât Corneliu Zelea Codreanu, cel care a pus bazele mișcării legionare din România. Probabil unii dintre voi își amintesc numele lui de la lecțiile de istorie despre mișcările extremiste de dreapta, legionarii fiind adesea asimilați fasciștilor. Curios este că autorul susține sus și tare că mișcarea lor nu-și avea rădăcinile în doctrina lui Hitler, deoarece sâmburii care aveau să ducă la apariția Gărzii de Fier apăruseră cu mult înainte. 

Nu voi comenta valoarea istorică a informațiilor citite, pentru că există în mod clar o notă de subiectivitate în această carte pe care Codreanu o dedică „familiei legionare”. Mă voi abține și de la comentarii legate de normele gramaticale, evident diferite de cele pe care le folosim noi acum – deși pot să menționez că m-a surprins extraordinar de mult elocvența acestui om care, student la Drept (apoi avocat), a ajuns să conducă o mișcare atât de cunoscută. Cartea asta a fost precum un coș cu bomboane la care te întorci până le dai gata pe toate, deși ai promis să mănânci doar una pe zi. Mi-a plăcut mereu să citesc cărți istorice sau autobiografiile unor oameni care au marcat istoria (deși prefer beletristica), dar nu mă așteptam deloc să mă țină atât de tare în priză cartea unui om care a condus o mișcare cunoscută pentru atitudinea antisemită și antidemocrată. Citind cu interes poveștile lui Codreanu despre fondarea LANC (Liga Apărării Naționale Creștine), a Legiunii Arhanghelului Mihail și, ulterior, a Gărzii de Fier, mi-am dat seama cât de puternic este cuvântul. 

Din ce-am găsit pe Google despre el și din ce-mi mai amintesc vag despre Codreanu, conducătorul legionar e descris drept un tip propagandist, căruia îi plăceau manifestațiile teatrale (aduce a Hitler, nu?), motiv pentru care mergea prin sate călare pe un cal alb și îmbrăcat în costum național, câștigându-i astfel de partea lui pe țărani. Cartea însă spune altceva: autorul invocă dragostea nemuritoare pentru țară și pentru Dumnezeu drept motivul principal care l-a împins să se folosească atât de des de veșmântul popular. Descriind atrocitățile comise la adresa studenților din organizație (îmi vine greu să cred că românii au putut fi atât de jalnici și de barbari în lupta cu tineretul țării lor, indiferent de motiv), Codreanu menționează adesea cum jandarmii, poliția și alți angajați ai statului le puneau bețe în roate atunci când organizația lor încerca să se ridice pe propriile picioare. De aceea se vedeau nevoiți să recurgă ei la mersul pe cal sau pe jos pentru a intra în contact cu țăranii, care erau de multe ori împiedicați să ajungă la secțiile de votare sau la punctele de întâlnire unde îi așteptau membrii Legiunii.

Dacă îi citești cartea lui Zelea Codreanu, parcă ți se ia un văl de pe ochi și începi să realizezi motivul pentru care mișcările extremiste au putut să aibă atâta succes. Tu, ca pământean care trăiește în secolul al XXI-lea înconjurat de tehnologie și informații, te gândești cum au putut oamenii să urmeze un descreierat ca Hitler, care voia să șteargă de pe fața pământului un popor întreg. Dar dacă „Mein Kampf” e la fel de convingătoare precum „Pentru legionari”, parcă începi să pricepi măcar o clipă că o voce și un discurs pot să vrăjească mai puternic chiar și decât banii. Carisma lui Codreanu pulsează prin fiecare cuvânt pe care-l scrie, deși el nu se numește niciodată pe sine conducător suprem sau ceva de genul. Dedicarea lui, grija de neam, de patrie, naționalismul său exacerbat și fanatismul religios sunt atât de pregnante, scrise cu atâta patimă, încât îți vine greu să-l urăști sau să-l acuzi pentru ideile sale. Nu-i de mirare că în adunările sale a reușit să atragă atâția susținători.

„Democraţia nu se ocupă decât de asigurarea dreptului individului. De aceea asistăm în democraţie la o răsturnare formidabilă. Individul crede că poate să împieteze cu drepturile sale nelimitate asupra drepturilor colectivităţii întregi, pe care poate să o încalce şi să o jupoaie. De aceea asistăm, în democraţie, la acest tablou sfâşietor, la această anarhie, în care individul nu voieşte să recunoască nimic deasupra interesului său personal.”

Oricât de greșite sunt unele idei, modul în care descrie politicianismul infect al anilor ’20 și ’30 este tulburător de fidel manierei în care am descrie noi clasa politică din zilele noastre. Lacomi, gata oricând să profite de cea mai mică ocazie de-a mai face un ban în plus pentru propriul buzunar, politicienii de atunci par să fie strămoșii celor din prezent, de parcă locurile în Parlament s-ar fi transmis pe cale ereditară. Naționalismul-creștin românesc propovăduit de Codreanu ca un mod de a lupta împotriva comunismului a prins și la anumite figuri importante din cercurile literare românești. Pe lângă renumitul profesor ieșean Cuza care a fondat LANC împreună cu Codreanu și ceilalți profesori care s-au înrolat în mișcare, au existat scriitori precum Eliade și Cioran, care au solidarizat cu această filosofie. Mai că îți ridică semne de întrebare, nu? 

Luciditatea lui e înspăimântătoare pe alocuri și mă îngrozesc de tratamentele pe care le descrie în carte ca fiind aplicate legionarilor. Asta e cu siguranță o altă versiune despre mișcarea legionară, una care m-a descumpănit și m-a zdruncinat puțin. Nu știam că legionarii ajunseseră să aibă atâta susținere din partea intelectualilor. Deși linia antisemită e condamnabilă indiferent de motivele pe care le invocă el, actele violente descrise în carte, dar și asasinarea sa sălbatică (care a dus la și mai multă brutalitate) sunt în continuare condamnabile. Nimeni n-ar trebui să aibă dreptul de a-i trata pe alții ca pe câini sau mai rău. 

Declarăm în fața lui Dumnezeu și a istoriei că violențele noastre au fost totdeauna de apărare și legitim răspuns. Inițiativa ilegalităților și a violențelor revine în întregime inamicilor noștri.” (Ion I. Moța)

corneliu-zelea-codreanu-pentru-legionari-676x1024